Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat duminică, înainte de începerea unei noi runde de negocieri cu USR PLUS şi UDMR, că, în acest moment, este prioritară constituirea Camerelor Parlamentului, astfel încât să se poată demara consultările de la Cotroceni în vederea alcătuirii noului Guvern. „Acum prioritară este constituirea Camerelor, astfel încât să se poată demara consultările de la Cotroceni declanşate de preşedintele României”, a afirmat Orban. Întrebat dacă este posibil ca noul Guvern să fie votat şi să depună jurământul săptămâna viitoare, el a spus: „Cred că dacă există bunăvoinţă prevederile regulamentare permit, dar să vedem cum se va aşeza Parlamentul. În ceea ce ne priveşte, ne vom face temele, vom munci până vom avea gata programul de guvernare, lista Guvernului şi toate celelalte, protocolul de coaliţie şi celelalte elemente de negociere. (…) Listele de miniştri le vom stabili după finalizarea negocierilor”.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorPoliţiştii suceveni verifică respectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
Articolul următorŢigări în valoare de 159.000 de lei, confiscate în urma unor acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră din judeţul Suceava