full screen background image

Ceremonie în format restrâns la Arcul de Triumf, fără paradă militară

Aproximativ 150 de militari din Ministerul Apărării Naţionale vor participa, marţi, începând cu ora 11,00, la ceremonia oficială în format restrâns, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf. Potrivit MApN, pe timpul ceremoniei se va ţine un moment de reculegere în memoria eroilor români căzuţi pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc şi a victimelor virusului SARS-CoV-2, vor fi trase 21 de salve de tun, iar preşedintele Klaus Iohannis va depune o coroană de flori şi va susţine o alocuţiune. Evenimentul, care nu va fi deschis publicului, se va desfăşura cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Cu ocazia Zilei Naţionale, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii de mică amploare în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare, iar militarii aflaţi în misiune în afara teritoriului naţional vor desfăşura ceremonii militare în cadru restrâns. De asemenea, drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz. Pentru buna desfăşurare a ceremoniei oficiale organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României, Brigada Rutieră Bucureşti va dispune măsuri pentru asigurarea fluenţei în trafic şi informarea conducătorilor auto asupra restricţiilor rutiere pe arterele care converg către Piaţa Arcul de Triumf. Pe 25 noiembrie, preşedintele Klaus Iohannis preciza că ceremonia de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf va fi extrem de restrânsă, fără paradă militară şi fără participarea publicului larg. „În acest an, vom onora curajul şi sacrificiile înaintaşilor noştri făcând noi înşine sacrificiul de a renunţa la bucuria participării împreună la manifestările publice tradiţionale. Însă cu siguranţă vom fi împreună în spirit ca o naţiune puternică mereu unită şi solidară atunci când în joc este chiar salvarea ţării noastre. Din acest motiv, am decis ca ceremonia care avea loc în fiecare an la Arcul de Triumf să fiu în extrem de restrânsă, la care sunt invitaţi ambasadori străini, medici şi personal medical”, a afirmat Iohannis. El a spus că de 1 Decembrie nu va fi o paradă militară.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments