full screen background image

20 de noi cazuri de coronavirus confirmate în judeţul Suceava. Numărul total a ajuns la 13.095

Până astăzi, 30 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 475.362 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 353.188 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.826 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 20 de noi cazuri de coronavirus au fost confirmate în judeţul Suceava, numărul total ajungând la 13.095. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 434 de persoane (15 din judeţul Suceava) au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 11.331 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.   În intervalul 29.11.2020 (10:00) – 30.11.2020 (10:00) au fost raportate 138 de decese (78 bărbați și 60 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași,  Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița,  Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț,  Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.   Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 37 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 43 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 38 decese la categoria de peste 80 de ani.   131 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.   În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.261. Dintre acestea, 1.251 sunt internate la ATI.   Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.107.567 de teste. Dintre acestea, 9.785 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.039 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.747 la cerere.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments