full screen background image

Tablete și cartele de date pentru Școala Primară Osoi

În această perioadă dificilă în care toate școlile din țară sunt nevoite să țină cursuri online, nici Școala Primară Osoi din comuna Vulturești, județul Suceava, nu face rabat de la această regulă și încearcă să se adapteze și să facă față situației. Deși la mai puțin de o oră distanță de municipiul Suceava și la nici jumătate de oră de Fălticeni, în zonă nu există un furnizor de servicii Internet. Conectarea se poate realiza doar prin intermediul datelor de telefonie mobilă, iar aceasta foarte greu deoarece semnalul GSM este slab în sat. „Provocarea în sine nu constă în faptul că noi, cadrele didactice și elevii noștri, trebuie să ne mutăm activitatea în mediul virtual, ci lipsa conexiunii la Internet, a dispozitivelor pe care școlarii ar trebui să le folosească și problemele financiare cu care se confruntă majoritatea familiilor din sat. Acestea sunt marile provocări. Atât eu cât și colega mea, încercăm să găsim cele mai bune soluții pentru elevii noștri și lucrăm cu aceștia în funcție de posibilitățile lor. Am creat grupuri private pe diverse platforme de comunicare online în care postam zilnic lecțiile pe care le înregistrăm video. Filmulețele trebuie să fie cât mai scurte cu o durată cuprinsă între trei și cinci minute. Uneori este necesar să facem mai multe la aceeași lecție și toate acestea pentru ca elevii să le poată descărca și urmări. Ei își fac temele și ne trimit fotografii în privat cu acestea, iar noi corectăm și venim cu lămuriri acolo unde este cazul. Cel mai greu este pentru cei care nu au dispozitive și nu pot lua parte la aceste lecții. Cu ei vorbim la telefon și astfel încercam să le explicăm lecțiile și ceea ce au de făcut”, a declarat Alina Costan, învățătoare la Școala Primară Osoi. Pentru ca toți copiii de la Școala Primară Osoi să aibă acces la școala online, iar activitatea didactică să se desfășoare în parametri optimi și nimeni să nu rămână în urmă cu lecțiile, Rotary Club Suceava Cetate a donat patru tablete și cinci cartele de date. Astfel, toți cei 28 de elevi vor putea spune Prezent! la orele din mediul online. Acțiunea s-a bucurat de sprijinul partenerilor Fly Music, Anador Internațional, Vargan V. Adrian Dragoș – Cabinet Avocat și învățătoarea Alina Costan. Anterior, clubul nostru a mai donat copiilor de la Osoi trei laptopuri care acum sunt folosite de asemenea pentru învățământul online. „Încă de la înființare, din anul 2019, Rotary Club Suceava Cetate a inițiat proiectul NOI prin care susține dezvoltarea activităților la Școala Primară Osoi din comuna Vulturești, județul Suceava. Mobilier, rechizite, cărți, laptopuri, dezinfectant pentru suprafețe și pentru mâini, măști de protecție și altele reprezintă sprijinul pe care l-am oferit recent elevilor și cadrelor didactice pentru a le călăuzi pașii spre noi orizonturi și pentru a face față provocărilor actuale cu o mai mare ușurință, a precizat Lucian Gheorghiu, coordonatorul proiectului NOI. Alături de sănătate, educația reprezintă una dintre direcțiile strategice ale Rotary Club Suceava Cetate și este, credem noi, cea mai sigură cale pentru creșterea calității vieții comunității. Misiunea pe care ne-o asumăm este aceea de a deschide noi orizonturi în cadrul comunității prin derularea de proiecte care să dezvolte o altfel de educație acolo unde acest lucru e necesar. Suntem bucuroși că acum am putut aduce toți copiii acestei mici comunități la școala online”, a afirmat Vasile Varvaroi, președintele clubului.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments