full screen background image

Marius Budăi, deputat PSD: „80.000 de copii și toți nou născuți din Botoșani vor beneficia de programele guvernării PSD: alocații dublate și vouchere pentru educație”

Deputatul social-democrat botoșănean, Marius Budăi a anunțat astăzi că PSD, spre deosebire de toate celelalte partide vine cu măsuri concrete pentru stimularea natalității și sprijin pentru educația timpurie. „PSD, așa cum a procedat de fiecare dată, fie de la guvernare, fie din Parlament a inițiat și promovat programe pentru susținerea familiilor și copiilor. Așadar, PSD imediat cum va ajunge să guverneze, va dubla alocațiile pentru copii și va acorda vouchere de 400 de euro la nașterea fiecărui copil pentru acoperirea cheltuielilor cu creșa și achiziția articolelor necesare creșterii minorilor pentru părinții care muncesc. De asemenea, fiecare familie va putea obține un credit cu dobândă mică, subvenționată de guvern, pentru achiziția sau renovarea unei locuințe. Programul PSD mai prevede și creșterea stimulentului pentru mamele care se întorc mai devreme în câmpul muncii și vouchere pentru rechizitele elevilor care provin din medii vulnerabile. Noi venim la guvernare cu soluții pentru copiii noștri, nu închidem școlile, nu îi lipsim de educație pe cei din mediul rural, nu îi lăsăm în voia sorții pe copiii, fără niciun fel de apărarea împotriva COVID-ului”, a declarat Marius Budăi. În actuala legislatură, toți deputații și senatorii PSD Botoșani au votat de mai multe ori dublarea alocațiilor pentru cei 80.000 de copiii din județul Botoșani, dar de fiecare dată, cei doi parlamentari de la PNL Botoșani, actuali candidați, Costel Șoptică și Cristian Achiței s-au opus alături de colegii lor liberali din celelalte județe. „Educația copiilor noștri nu se negociază domnilor de la PNL Botoșani. Nicio familie și niciun copil din Botoșani nu are nicio vină că Guvernul Orban a făcut praf bugetul țării pe cheltuieli în interes de partid, care nu au sprijinit în niciun fel educația și sănătatea copiilor noștri. Nu voi accepta niciodată sacrificarea intereselor copiilor noștri, indiferent de cât de mare e miza politică. Da pentru dublarea alocațiilor, da pentru creșterea finanțărilor în educația și sănătatea copiilor noștri din județul Botoșani. Să vă fie rușine domnilor de la PNL Botoșani pentru că ați trădat interesele familiilor celor 80.000 de copii din Botoșani și v-ați opus dublării alocațiilor pentru a nu vă supăra șeful de la București, pe domnul Orban!”, a atras atenția deputatul PSD Botoșani. Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI, Realizat de Direct Research SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 11200020.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments