full screen background image

Pelerinilor din afara Iașului li s-a interzis din nou să ajungă la racla cu moaştele sfinte. Ce spun reprezentanții Jandarmeriei

Miercuri seară, 14 octombrie, în jurul orei 19.00, pelerinilor din afara municipiului Iași li s-a interzis din nou să ajungă la raclă. Toţi pelerinii sunt legitimaţi, având acces la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva doar cei care au buletin de Iaşi. De asemenea, reprezentanţii Jandarmeriei au explicat, miercuri seară, că prin modul cum a fost gestionată situaţia de către forţele de ordine „s-a evitat o escaladare a violenţei la manifestările religioase de la Iaşi”. „Apreciem că prin modul cum a fost gestionată situaţia de către forţele de ordine s-a evitat o escaladare a violenţei care ar fi pus într-un con de umbră această mare sărbătoare religioasă creştină. Toate măsurile luate azi (n.red. – miercuri, 14 octombrie) şi în zilele premergătoare pelerinajului au avut ca unic scop prevenirea răspândirii virusului. Mulţumim tuturor pelerinilor care au respectat măsurile de protecţie sanitară, dar nu puteam rămâne pasivi faţă de cei care puneau în pericol siguranţa celorlalte persoane prezente”, a declarat Alexandru Mormenchi, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău. Potrivit Jandarmeriei, începând cu data de 8 octombrie, peste 25.000 de pelerini s-au închinat la racla cu sfintele moaşte. Câteva zeci de persoane au protestat miercuri dimineaţă în zona Catedralei Mitropolitane din Iaşi împotriva restricţiilor impuse de autorităţi la manifestările religioase organizate de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Oamenii s-au adunat pe pietonal în zona unde au fost amplasate garduri metalice, ei arătându-se nemulţumiţi de restricţiile impuse la manifestările religioase din acest an. Cei prezenţi au strigat printre altele „O să daţi socoteală cu toţii”, „Duceţi-vă la diavol” şi „Jos dictatura”. FOTO: Andrei Luca Vă recomandăm să citiți și: Raed Arafat a vorbit despre incidentele de la Catedrala Mitropolitană din Iași: ”Nu știu dacă a dat cineva ordin să intre toți pelerinii” Toată lumea intră la racla Sfintei Parascheva! Coada a ajuns deja la stâlpul 4  
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments