full screen background image

O întreagă familie infectată cu Covid-19 în vacanță, internată în spital

Jumătate din cei 12 botoșăneni diagnosticați cu Covid în ultimele 24 de ore sunt membri ai aceleiași familii. 4 copii  cu vârste între un an şi patru luni şi 18 ani și părinții lor au fost testați pozitiv după ce s-au întors din vacanţă. Primii au fost confirmaţi adulţii, apoi au fost testaţi şi cei patru copii, rezultatele fiind pozitive. Toţi 6 au fost internaţi pe secţia de boli infecţioase. Tot acolo au ajuns și două asistente de 39 și 57 de ani de la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Mavromati, depistate pozitiv cu noul coronavirus, contactat din comunitate. Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) 1.348 de botoşăneni au fost diagnosticaţi până în prezent cu Covid19. De marți, de la ora 10:00, până miercuri la aceeași oră, au fost prelucrate 314 probe biologice. Numărul cazurilor active în prezent a crescut la 118. Incidența per mia de locuitori se menține la 0,21. La nivel național, județul Botoșani se menține pe locul 26, privind numărul de infectări, potrivit statisticii centrale.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments