full screen background image

Lista cu ordinea pentru repartizarea unei locuințe ANL poate fi contestată începând de astăzi

Solicitanții unei locuințe ANL pot consulta, începând de astăzi, lista actualizată privind ordinea de prioritate în repartizarea locuinţelor pentru tineri realizate prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe. Aceasta conține 561 de persoane care au depus cereri încă din anul 2006, ordinea fiind stabilită în funcție de punctajul obținut. Ultima listă a fost întocmită în anul 2011. În tabelul actualizat au fost preluați din vechea listă solicitanții care nu au primit locuință pe parcursul celor 9 ani și care îndeplinesc cele trei criterii eliminatorii care, de-a lungul timpului, au suferit modificări. Solicitanții care nu mai îndeplinesc condițiile eliminatorii stabilite de lege au fost excluși. Lista, precum și criteriile care au stat la baza stabilirii ordinii de prioritate,  sunt afișate la sediul instituției precum și în pagina de internet www primariabt.ro, secțiunea ANL 2020, poate fi contestată de persoanele interesate în termen de 7 zile de la afişare, respectiv începând cu data de 2 septembrie 2020, data finală de depunere a contestațiilor fiind data de 10 septembrie 2020 ora 16.30. Contestația se depune la registratura Primăriei municipiului Botoșani din Piața Revoluției, nr.1, de luni până joi între orele 8:00 – 16:30 și vineri între orele 8:00 – 13:00.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments