full screen background image

Cum vom vota efectiv: alegătorii trebuie să-și dea jos masca de două ori câte trei secunde pentru identificare. Dezinfectarea mâinilor – la intrare și ieșire

Alegătorii care vor veni la vot la alegerile locale din 27 septembrie își vor da jos masca obligatorie de două ori, pentru a fi identificați de operatorul de tabletă și de președintele secției de votare. În plus, alegătorii trebuie să-și dezinfecteze mâinile de două ori, la intrarea și ieșirea din secția de vot, a anunațat președintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin Mituleţu-Buică, într-un interviu pentru Agerpres. Costul total al alegerilor locale din acest an a crescut la circa un miliard de lei, a anunțat oficialul. Motivul – creșterea indemnizaţiilor pentru cetățenii care fac parte din corpul electoral, precum şi o suplimentare cu 19 milioane lei pentru măsurile de protecţie sanitară la secţiile de votare. Mitulețu – Buică a mai spus că în secțiile de vot va fi păstrată distanţa de un metru între persoane, membrii secţiilor de votare. Vor exista panouri despărţitoare faţă de alegători. În plus, în secțiile de vot va fi efectuată în permanență aerisirea spaţiilor în care se votează.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments