full screen background image

VIDEO/ Președintele cere campanie de informare cu privire la alegerile locale

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut Guvernului să iniţieze o campanie de comunicare şi informare cu privire la procedurile care trebuie respectate în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale şi în ziua votului, în vederea prevenirii infecţiilor cu noul coronavirus. Preşedintele a arătat că procedurile elaborate de Guvern şi de Autoritatea Electorală Permanentă sunt gândite pentru a facilita accesul la urne al fiecărui cetăţean cu drept de vot „în condiţii de maximă siguranţă”. „Sunt ţări care au organizat mai multe tipuri de alegeri în această pandemie, fără ca acest lucru să fi avut ulterior un impact negativ asupra numărului de infectări. Trebuie să fim realişti. Un scenariu cu risc zero nu există, dar, dacă toate aceste măsuri speciale sunt înţelese, însuşite şi aplicate, atât de organizatori, cât şi de cetăţeni, riscul poate fi redus la un minim. Tocmai de aceea, am solicitat Guvernului să iniţieze o campanie de comunicare şi informare cu privire la aceste proceduri, astfel încât toată lumea să ştie ce trebuie să facă, ce este permis şi ce nu este permis, atât pe perioada campaniei, cât şi în ziua votului. Alegeri, în absenţa unei campanii, fie ea şi atipică, nu pot fi imaginate într-o democraţie, cum, de asemenea, este foarte dăunător pentru o democraţie să amâni, pe termen nedefinit, alegerile. Alegerile reprezintă fundamentul democraţiei. Chiar dacă trăim una dintre cele mai complicate perioade din istoria recentă a României, democraţia nu poate fi suspendată sau pusă între paranteze, fiindcă ea ne garantează toate drepturile şi libertăţile de care ne bucurăm. Să nu uităm că alegerile locale în România au fost deja amânate, pentru că, la momentul respectiv, nu ar fi putut fi organizate în siguranţă. Acum însă ştim care sunt măsurile de protecţie care limitează transmiterea coronavirusului. Ele se aplică deja în toate domeniile şi vedem că funcţionează”, a declarat şeful statului.  
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments