full screen background image

VIDEO. Mihai Chirica: „Am dreptul să-mi aleg mireasa. Acea mireasă a fost PNL. Ne-am căsătorit după comemorarea cutremurului din ’77”

Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a declarat miercuri, 26 august, în cadrul unei conferinţe de presă, că din punctul său de vedere nu este traseist politic întrucât nu a plecat din PSD, ci a fost exclus, iar despre recenta sa intrare în PNL el a subliniat că are dreptul să-şi aleagă „mireasa potrivită”. „Ştiu că doare că nu sunt în PLUS sau USR sau nu ştiu unde. M-am dus în PNL pentru că a fost un act de voinţă. Eram necăsătorit. Am dreptul să-mi aleg mireasa pe care o consider potrivită. Acea mireasă a fost PNL. Am ales, m-a acceptat şi m-am căsătorit cu ea pe data de 7 martie 2020, imediat după comemorarea cutremurului din 4 martie 1977. Aceasta e alegerea mea, şi mi-o asum, şi nimeni nu poate să mi-o conteste. M-am căsătorit cu partidul cu care am vrut eu”, a spus primarul Mihai Chirica.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments