Pregătirea unităților de învățământ din municipiul Botoșani pentru începerea noului an școlar în condițiile pandemiei este una dintre principalele preocupări ale conducerii primăriei în această perioadă. Primarul Cătălin Flutur a vizitat astăzi mai multe școli și colegii botoșănene, purtând un prim set de discuții cu directorii și cadrele didactice în vederea asigurării din timp a condițiilor necesare începerii școlii pe data de 14 septembrie, în oricare dintre scenariile impuse de evoluția numărului de cazuri de coronavirus. Colegiul Național Mihai Eminescu, Colegiul Economic, grădinița nr. 6 și școlile nr. 10, 13 și 17 au fost unitățile de învățământ vizitate astăzi de Cătălin Flutur. Concluziile discuțiilor au fost că sunt multe lucruri de organizat pentru respectarea întocmai a condițiilor sanitare impuse, dar că toate acestea pot fi puse la punct în timp util, astfel încât elevii botoșăneni să poată începe noul an școlar peste o lună fără a fi supuși unor riscuri de infectare. Primarul Cătălin Flutur i-a asigurat pe directori că municipalitatea acordă tuturor școlilor botoșănene sprijinul de care au nevoie pentru a-și îndeplini toate obligațiile sanitare specifice acestei perioade. În răstimpul de până la începerea noului an școlar, primarul Flutur va continua să viziteze școlile din municipiu pentru a constata la fața locului care este stadiul pregătirilor și ce probleme trebuie rezolvate pentru ca prezența la cursuri a elevilor botoșăneni, după 14 septembrie, să se facă în condiții de siguranță.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Botoșani FOTO/Condițiile de începere a noului an școlar, verificate de primarul Cătălin Flutur
FOTO/Condițiile de începere a noului an școlar, verificate de primarul Cătălin Flutur
aug. 13, 2020
Articolul anteriorVIDEO/ Florin Cîțu: „Pensiile vor creşte în 2020 cu cea mai mare sumă pe care au văzut-o românii vreodată”
Articolul următorAcţiune de prevenire și combatere a evenimentelor rutiere cu implicarea bicicliştilor