full screen background image

VIDEO/ Florin Cîțu: „Pensiile vor creşte în 2020 cu cea mai mare sumă pe care au văzut-o românii vreodată”

Ministrul Finanţelor Florin Cîţu, a declarat joi, într-o conferinţă de presă privind rectificarea bugetară, că pensiile vor creşte în 2020 cu cea mai mare sumă pe care au văzut-o românii vreodată şi care se pune în plus la punctul de pensie. „Încă din primul moment am spus că vom creşte pensiile în 2020 şi astăzi trebuie să vin în faţa dumneavoastră şi să vă spun: da, în România, vor creşte pensiile în 2020. Punctul de pensie, valoarea punctului va avea cea mai mare creştere, cea mai mare sumă pe care o vom vedea în plus la punctul de pensie, pe care am avut-o vreodată. PSD, niciodată, nu a mărit pensiile cu această sumă, deşi a avut perioade de creştere economică una după alta, trei ani de zile, nu datorită lor ci datorită contextului economic internaţional şi tot nu au mărit pensiile cu această sumă”, a precizat Cîţu. „În acest context economic global dificil prin care trecem. în această perioadă am reuşit să facem acest efort şi să creştem pensiile pe lângă creşterea alocaţiilor cu cea mai mare sumă pe care au văzut-o românii, care se pune în plus la punctul de pensie. Îl provoc pe domnul Ciolacu să mai găsească o ţară care face astfel de eforturi în criză economică, creşte şi pensii şi alocaţii cu sumele pe care le face acest guvern”, a mai spus ministrul Finanțelor, fără să precizeze și procentul cu care va crește punctul de pensie. Conferinţă de presă susţinută de ministrul Finanţelor, Florin Ciţu, pe tema rectificării bugetare Conferinţă de presă susţinută de ministrul Finanţelor, Florin Ciţu, pe tema rectificării bugetare Publicată de Ministerul Finanţelor Publice pe Joi, 13 august 2020
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments