full screen background image

Spectacole în aer liber, în luna august

Ultima lună de vară aduce spectatorilor suceveni spectacole în aer liber, organizate de Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, în spații inedite care se transformă în mici oaze de speranță și bucurie, transmit reprezentanții teatrului sucevean. Spectacolul concert „PiSiCi”, de Bobi Dumitraș și Bobo Burlăcianu, deschide programul lunii, chiar din prima zi. Impunătoarea Cetate de Scaun a Sucevei devine astfel scenă pentru spectacolul concert „PiSiCi”, sâmbătă, 1 august, la ora 19:00. Pe data de 7 august „Tragicomedia lui Don Cristóbal și a Rositei”, de Federico García Lorca, va avea loc în Parcul de Agrement Tătărași, la ora 19:00. Pe data de 16 august 2020, o nouă reprezentație„PiSiCi”. Aceasta va fi susținută în centrul municipiului, pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, la ora 19:00. Programul lunii august include și turnee – Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava fiind invitat la două festivaluri de gen din țară. Spectacolul „PiSiCi”, de Bobi Dumitraș și Bobo Burlăcianu, va participa la primele două festivaluri de teatru din țară organizate cu respectarea măsurilor impuse de pandemie. Pe data de 19 august 2020 spectacolul concert „PiSiCi” este parte a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic” Fălticeni, iar în perioada 21 – 23 august 2020 teatrul sucevean pleacă în turneu la BEst Summer Art Fest – Stagiunea Estivală #BESAFE Constanța. „Sperăm să fiți alături de noi la aceste evenimente mult așteptate, organizate de Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava cu respectarea măsurilor impuse de pandemie. Vă așteptăm, cu drag, la teatru!” este mesajul reprezentanților Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava.    
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments