Aproape 70 de unităţi de pe litoral au fost amendate de către inspectorii sanitar veterinari cu 440.000 de lei în ultima săptămână, sancţiunile fiind date pentru mai multe nereguli printre care depozitarea în condiţii improprii a produselor alimentare şi condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie. Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa a transmis luni, printr-un comunicat de presă, că medicii veterinari care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2020, au verificat în perioada 20-26 iulie, 237 de unităţi amplasate în Năvodari, Mamaia, Eforie, Costineşti şi Mangalia. Controalele au vizat: 78 de restaurante, două pizzerii, 22 de unităţi tip fast – food, 11 braserii, 21 de unităţi de tip bufet, o unitate tip bistro, 25 de baruri, două snack baruri, 36 de magazine alimentare, 14 laboratoare de cofetărie/patiserie, 14 rulote, o tonetă, trei gelaterii, un depozit alimentar, o carmangerie şi trei mijloace de transport. “În urma acestor controale s-au constatat deficienţe cu privire la: manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare; comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare; condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare; neanunţarea de către persoanele juridice a începerii activităţii supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor; neasigurarea menţinerii timp de 48 de ore a probelor alimentare”, se arată în comunicat. Pentru abaterile de la legislaţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, 68 de unităţi, respectiv 27 de restaurante, opt unităţi tip fast – food, cinci unităţi tip bufet, o unitate tip bistro, şase magazine alimentare, 13 baruri, trei braserii, trei laboratoare cofetărie/patiserie, două mijloace de transport auto au fost amendate cu 440.000 de lei. De asemenea, în ultima săptămână au fost confiscate şi retrase de la vânzare 32,55 de kilograme de preparate şi semipreparate culinare improprii consumului uman, produse care au fost dirijate către o unitate de neutralizare. De asemenea, ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizări, sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call – Center-ului A.N.S.V.S.A.: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași Unităţi de pe litoral, amendate de inspectorii sanitar veterinari cu 440.000 de lei
Unităţi de pe litoral, amendate de inspectorii sanitar veterinari cu 440.000 de lei
iul. 27, 2020
Articolul anteriorConsiliul Judeţean Suceava va avea avea un nou membru – Anne Marie Rusu (PNL)
Articolul următorIncendiu la o locuință în comuna Negrești