Angajaţii companiilor pentru care Direcţiile de Sănătate Publică dispun suspendarea activităţii din cauza unor cazuri de COVID-19 vor primi indemnizaţie de şomaj tehnic. Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă în acest sens, a anunțat Ministerul Muncii. „Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri o Ordonanţă de Urgenţă prin care a instituit o nouă măsură de sprijin a angajaţilor şi angajatorilor care sunt nevoiţi să întrerupă activitatea din cauza infectării cu SARS-CoV-2 a unor salariaţi. Astfel, dacă Direcţia de Sănătate Publică dispune suspendarea activităţii unei companii ca urmare a identificării de persoane infectate cu SARS-CoV-2, toţi angajaţii, cu excepţia celor aflaţi în concediu medical, vor beneficia de acordarea indemnizaţiei de şomaj tehnic, din bugetul asigurărilor pentru şomaj”, potrivit unui comunicat al instituției. Măsura este valabilă pe toată perioada în care activitatea este suspendată, dar nu mai mult de a sfârşitul anului.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorUSAMV Iași: Cercetările cu privire la combaterea secetei și menținerea apei în sol, prezentate decidenților din cadrul Ministerului Agriculturii
Articolul următorIași: Copiii din satul Chișcăreni, comuna Șipote, se pot bucura de o școală nouă