Fundația Națională pentru Tineret (FNT), a organizat miercuri 15.07.2020 la București, ședința Adunării Generale, la care au participat 14 din cei 23 de fundații membre ale forului național. În cadrul acestei ședințe membrii Adunării Generale au votat ordinea de zi privind alegerea noului consiliu de conducere prin vot secret pentru funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte, secretar, şase membri ai consiliului de conducere și respective Comisia de Cenzori. În urma alegerilor desfășurate în cadrul acestei Adunării Generale, noua structură a Consiliului de Conducere o plasează în funcția de Vicepreședinte a Fundației Naționale pentru Tineret pe Oana Onciu, prin susținerea Fundației Județene pentru Tineret Botoșani. Oana Onciu este președintele Centrului Județean de Voluntariat Botoșani și doctorand în Științele Educației – Metacogniție în educația copilului. Înaceastă componență, noua conducere a anunţat planul de acțiune prevăzut până la sfârşitul anului în curs și respectiv pentru 4 ani – urmând a îmbogăți și a dinamiza activitatea Fundaţiei Naționale pentru Tineret și implicit a Fundației Județene pentru Tineret Botoșani, membră FNT. Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Botoşani condusă de Vasile Halasan și reprezentată la Adunarea Generelă a Fundației Naționale pentru Tineret din data sus menționată prin Gheorghe Emilian Ivasuc și Oana Onciu, are personalitate juridică de utilitate publică, neguvernamentală, apolitică şi autonomă, de drept privat fără scop lucrative şi are ca principal scop elaborarea, organizarea şi finanţarea de programe și activități specifice pentru instruirea, educarea şi formarea tinerilor. În vederea realizării scopurilor propuse și a acțiunilor viitoare, Fundaţia Judeţeanăpentru Tineret Botoşani are ca domeniu principal de activitate administrarea patrimoniului deținut, în vederea asigurării cadrului necesar desfăşurării de activităţi de tineret proprii şi susţinerii unor activităţi de tineret ale tinerilor şi a organizaţiilor neguvernamentale de și pentru tineret din judeţul Botoşani.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Botoșani FOTO/Botoșăneancă în conducerea națională a Fundației Naționale pentru Tineret
Articolul anterior799 de cazuri noi de coronavirus
Articolul următorFlutur: „Lucrările la magistrala de gaz Pojorâta – Vatra Dornei au intrat în linie dreaptă”