full screen background image

Demarează lucrările la ambulatoriul din cadrul Secției Exterioare Obstetrică – Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”

Consiliul Județean Botoșani parcurge încă o etapă în cadrul procesului de implementare a une iinvestiții importante în infrastructura sanitară județeană. Concret, proiectul „Modernizarea și Dotarea Ambulatoriului din cadrul Secției Exterioare Obstetrică – Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, a cărei finanțare europeană a fost obținută în anul 2019, a ajuns în faza de demarare a lucrărilor. Urmare a acestui fapt,în cursul zilei de miercuri, 09 aprilie a.c., la sediul Consiliului Județean a avut loc o întâlnire de lucru între conducerea instituției reprezentată de vicepreședintele Dorin Birta și reprezentantul constructorului -SC INSIDE CONSTRUCTION SRL, în cadrul căreias-au stabilit ultimele detaliile tehnice, precum și data de predare a amplasamentului ca fiind 20 iulie. Beneficiarul acestui proiect este Parteneriatul dintre: Județul Botoșani și Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, obiectivul general al proiectului fiind reprezentat de modernizarea și dotarea Ambulatoriului din cadrul Secției Exterioare Obstetrică-Ginecologie, cu dispozitive medicale și elemente de mobilier, care vor contribui în mod direct la îmbunătățirea calității și a eficienței serviciului medical ambulatoriu, precum și la diversificarea investigațiilor ce pot fi realizate la nivelul unității medicale. În urma implementării acestui proiect se va îmbunătăți calitatea infrastructurii de asistență medicală ambulatorie, asigurând cetățenilor un acces sporit și egal la servicii de sănătate. Prin dotarea ambulatoriului cu aparatură performantă care permite efectuarea unui număr mai mare de investigații decât în prezent, într-un timp mai scurt și cu o acuratețe mai ridicată,se vor obține reducerea numărului de spitalizări pentru pacienții care nu necesită îngrijire medicală sau supraveghere permanentăprecum și scăderea timpului de diagnosticare. Valoarea totală a contractului este de 3.548.146,46 lei, termenul de finalizare a proiectului este 31 martie 2021, iar în urma discuțiilor, reprezentantul constructorului și-a exprimat încrederea că lucrările pot fi finalizate până la sfârșitul lunii decembrie 2020. „Îmbunătățirea permanentă a infrastructurii județene de sănătate, asigurarea accesului la investigații și tratamente de bună calitate pentru toți cetățenii județului Botoșani, a reprezentat întotdeauna o prioritate pentru Consiliul Județean Botoșani. Sper ca la finalul acestui proiect, toate persoanele care se vor adresa ambulatoriului din cadrul Secției Exterioare Obstetrică – Ginecologie, să poată spune că au primit servicii medicale dintre cele mai bune”, a precizat vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani Dorin Birta. Reamintim faptul că proiectul „Modernizarea și Dotarea Ambulatoriului din cadrul Secției Exterioare Obstetrică – Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, cod SMIS 126318, a fost depus spre finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale, Prioritatea de Investiții 8.1, Obiectivul Specific 8.1 – Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate, Operațiunea A – Ambulatorii, iar contractul de finanțare a fost semnat în data de 24 iunie 2019.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments