full screen background image

Cod portocaliu de inundaţii pe râul Prut până sâmbătă seara

Codul portocaliu de pe râul Prut se prelungeşte începând de astăzi, 2 iulie, de la ora 13:00, până sâmbătă, 4 iulie, la ora 24:00, a anunţat Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR). „Administraţia Naţională „Apele Române” a primit avertizările hidrologice Cod portocaliu şi Cod galben emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) şi le-a retransmis unităţilor sale bazinale din subordine, respectiv Administraţiilor Bazinale de Apă (Someş-Tisa, Crişuri, Mureş, Banat, Prut-Bârlad), care, la rândul lor, au transmis avertizările Sistemelor de Gospodărire a Apelor (aflate în subordinea Administraţiilor Bazinale de Apă), precum şi IJSU şi autorităţilor locale. Codul portocaliu de pe râul Prut se prelungeşte începând de astăzi de la ora 13:00 până sâmbătă la ora 24:00”, se menţionează în comunicat. Totodată, INHGA instituie Cod galben în bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Prut. „Începând de astăzi, 2 iulie, ora 14:00 şi până sâmbătă, ora 24:00, datorită precipitaţiilor abundente prognozate, INHGA anunţă că vor avea loc posibile depăşiri ale cotelor de atenţie (Cod galben). În această perioadă, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate”, se mai spune în comunicat. Reprezentanţii ANAR recomandă populaţiei de a respecta indicaţiile autorităţilor. „În această perioadă, oamenii trebuie să evite să desfăşoare activităţi în zona cursurilor de apă aflate sub avertizare. De asemenea, este interzisă traversarea prin zone neamenajate a cursurilor de apă aflate sub avertizare. Oamenii trebuie să înţeleagă faptul că viaţa şi siguranţa lor sunt cele mai importante”, a spus Ervin Molnar, directorul general al AN „Apele Române”.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments