full screen background image

Mai multe comisii au început evaluarea pagubelor produse de ploi și inundații la Botoșani

Ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice periculoase din ultimele două săptămâni care au distrus integral sau parțial infrastructura rutieră, culturile agricole sau gospodăriile, la nivelul Instituției Prefectului, prin Ordin al Prefectului județului, Dan Nechifor s-au constituit comisii pentru constatarea și evaluarea pagubelor produse. În primă fază, se va face o estimare a distrugerilor provocate de ploile abundente și de viiturile venite pe Prut, urmând ulterior, după retragerea apelor, să se evalueze concret pagubele. Astfel, în categoria unităților administrativ- teritoriale unde s-au produs distrugeri la infrastructura rutieră și la culturile agricole intră comunele Vorona, Tudora, Curtești, Rădăuți-Prut, Mitoc, Suharău, Hudești, Ungureni, Vlăsinești, Avrămeni, Mileanca, Văculești, Mihăileni, Vf Câmpului, Havârna, Dângeni, Dersca, Păltiniș, Hilișeu-Horia și municipiul Botoșani. De asemenea, se va solicita sprijin financiar pentru comunele Rădăuți-Prut, Mitoc, Mihăileni, Hudești, Tudora și Văculești, acolo unde fenomenele hidrologice au afectat locuințe și anexe gospodărești. Până pe data de 26 iunie se va transmite, în atenția primului ministru al României situația cu pagubele produse în vederea demarării procedurilor de despăgubire și de sprijinire a populației afectată de  fenomenele hidrologice periculoase din fondul de rezervă al Guvernului.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments