full screen background image

EVALUARE NAȚIONALĂ 2020 Botoșani: 12 medii de 10 înainte de contestații

Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională ale absolvenților clasei a VIII-a din unitățile de învățământ preuniversitar din județul Botoșani (înainte de contestații), sesiunea 2 – 27 iunie 2020. Situația statistică generală arată că dintre cei 4051 candidați prezenți, 2743 candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 67,7 .%. Dintre aceștia, 12 candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece). Rata de participare a fost de 92,03 %, 4051 candidați prezenți, dintr-un total de 4402  elevi înscriși. La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci)  3263 candidați (80.25 %), iar 98 candidați au fost notați cu 10 (zece). La proba de Matematică,  2405 candidați (59.32 %) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 57 de candidați au obținut nota 10 (zece). Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și marți, 23 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie. În acest context, precizăm că rezultatele elevilorse publică prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Practic, este prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD, când notele/rezultatele candidaților sunt afișate în acest format. Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la evaluarea națională și respectiv 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor.  
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments