full screen background image

Pensiile parlamentarilor de peste 7.001 lei, impozitate cu 85% pentru ce depăşeşte această sumă

Pensiile senatorilor şi deputaţilor de peste 7.001 lei vor fi impozitate cu 85% pentru ce depăşeşte această sumă. Decizia a fost luată joi, 18 iunie, în plenul reunit al Parlamentului. S-au înregistrat 354 de voturi „pentru”, o abţinere şi 43 de parlamentari nu şi-au exercitat votul. Plenul Camerei Deputaţilor a dat, miercuri, vot favorabil proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, care are ca obiect de reglementare instituirea unei taxe pe veniturile şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă, dar Birourile permanente reunite au decis joi să fie reintrodus pe ordinea zi a şedinţei comune de plen, motivul fiind legat de pensiile deputaţilor şi senatorilor. USR a cerut scoatere de pe ordinea de zi a acestui punct, pe motiv de posibilă neconstituţionalitate, pentru că Parlamentul nu votează „prevederi”, ci legi. Propunerea a fost respinsă de senatori şi deputaţii cu 276 de voturi. Proiectul, adoptat de Senat în 2019, a fost susţinut în plen de toate grupurile parlamentare şi introduce noţiunea de „taxă pe veniturile din pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă”. Conform unui amendament, „pensiile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.000 şi 7.000 se impozitează cu 10%, iar pensiile cu o valoare de peste 7.001 lei se impozitează cu 85% pentru ceea ce depăşeşte suma de 7.001 lei”.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments