full screen background image

Atelierul de educație muzeală „Cetăți, domni și domnițe – perioada medievală în miniatură” revine în mediul online

Pe perioada vacanței de vară (lunile iunie, iulie, august 2020), Muzeul Național al Bucovinei (MNB), prin Serviciul Cetatea de Scaun, îi provoacă din nou pe copii, dar și pe părinți. Începând cu anul 2017, când a fost organizat prima dată, la atelierul de educație muzeală „CETĂȚI, DOMNI ȘI DOMNIȚE – perioada medievală în miniatură” veneau în fiecare an zeci de copii dornici să petreacă o săptămână plină de activități antrenante. Copiii primeau informații istorice despre ce a însemnat perioada medievală în Țările Române, despre cetățile construite pe teritoriul Moldovei medievale, despre Cetatea de Scaun a Moldovei. În cadrul atelierului, copiii realizau din hârtie cartonată o cetate, pe care o personalizau, adăugându-i arme medievale sau oșteni realizați tot din hârtie. Din motive care nu au ținut de muzeu, o parte dintre activitățile planificate a se desfășura pe parcursul acestui an, la Cetatea de Scaun, s-au transferat în mediul on line. Astfel, periodic au fost postate pe pagina de Facebook a Cetății și pe Facebook-ul MNB, prezentări, lecții de istorie, propuneri de activități, jocuri pentru copii, din cadrul proiectelor educaționale „Lecția de 10” și „Să descoperim istoria împreună! Te provoc să citim!. Copii din diferite colțuri ale țării au răspuns provocărilor lansate de noi, fiind în cele din urmă și răsplătiți. Desenele cu lucrările acestora pot fi admirate la Casa Custodelui, unde a fost amenajată o mica expoziție. Așadar, muzeul propune organizarea atelierului de educație muzeală „Cetăți, domni și domnițe – perioada medievală în miniatură”, tot în mediul on line, şi pentru desfășurarea acestui atelier, are nevoie și de implicarea părintelui. Pe adresa de Facebook a Cetății de Scaun a Sucevei și pe Facebook-ul MNB va fi postată o scurtă prezentare despre cetățile Moldovei medievale, urmată de instrucțiunile pentru activitatea la domiciliu. Copiii vor trebui să construiască acasă, o cetate din materialele care le sunt la îndemână (cutii de carton, tuburi, hârtie, etc.). Copiii sunt inventivi, așa că sperăm să rezulte la final cetăți minunate. Activitatea va putea fi realizată pe toată perioada vacanței de vară. Imagini cu cetățile realizate de copii vor fi postate, de părinți, pe adresa de Facebook a Cetății de Scaun. Pentru a-i stimula pe copii, și a creea astfel un public fidel muzeului, 5 dintre cele mai apreciate lucrări vor fi premiate. Mai multe detalii referitoare la organizarea acestui atelier concurs, informații despre arhitectura unei cetăți, veți găsi pe adresa de Facebook a Cetății de Scaun a Sucevei, sau la numărul de telefon 0784 275644.  
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments