full screen background image

Poli Iași – Academica Clinceni, astăzi, ora 20.00

Politehnica Iași întâlnește astăzi, de la ora 20.00, formația Academica Clinceni, într-o partidă extrem de importantă in ceea ce privește evitarea retrogradării. “Nu va fi uşor cu Clinceniul îmi place cum joacă, au avut un gol valabil anulat cu Voluntari, noi încă nu suntem sută la sută. Sunt însă mulţumit că am un preşedinte foarte bun, Consiliul Director e alături de mine, echipa e unită. Am mare încredere în echipă. Am tot lotul, s-au recuperat în proporţie de 90% după lungul drum de la Constanţa, pe care l-am încheiat luni dimineaţa, la ora 3, de arbitraj nu am de ce să mă plâng până acum. Sunt un pic dezamăgit de startul din meciul cu Viitorul, când am jucat cu un trac de neînţeles, însă eu cred că o să facem o figură frumoasă în continuare”,  a declarat Mircea Rednic. Partida se va juca fără spectatori.  
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments