full screen background image

42 de beneficiari şi cadre medicale din Centrul de Îngrijiri Paliative “Sfântul Luca” Sucevița, confirmaţi cu coronavirus

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a hotărât instituirea măsurilor de siguranță necesare asupra Centrului de Îngrijiri Paliative “Sfântul Luca” din Sucevița, în contextul în care au fost confirmați pozitivi la virusul SARS COV–2 un număr de 35 de beneficiari și 7 cadre medicale și auxiliare. Directia de Sănătate Publica Suceava are în desfășurare o anchetă epidemiologică și efectuează demersurile necesare pentru gestionarea corespunzătoare a focarului epidemiologic. Având in vedere evaluarea de risc expusa de catre D.S.P, punctele de vedere exprimate de către directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, doctorul Valeriu Gavrilovici, prin Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgență Suceava nr. 20 din data de 16.06.2020, s-a hotărât efectuarea unui pre-traj la fața locului la Centrul de Îngrijiri Paliative “Sf.Luca” pentru pacienți cât și a personalului medical și auxiliar, precum și etapizarea transferului astfel încât în cel mai scurt timp aceștia să fie transferați la Spitalul Județean Suceava și Spitalul Municipal Rădăuți. În ceea ce privește cei 5 pacienți negativi, au fost izolați în doua camere ale centrului după dezinfectarea și aerosolizarea lor. Camere au circuit separat, cu personal medical dedicat și sunt izolate de restul spitalul. Directorul executiv al D.S.P. Suceava, doctorul Dinu Sădean, a solicitat o analiză amănunțită a necesității de carantinare, urmând ca, în urma consultării cu doctorul Lucian Indrei, coordonatorul regional desemnat pentru gestionarea crizei de COVID 19 în Regiunea NE și funcție de rezultatele testelor efectuate astăzi, să se ia o decizie finală la nivelul D.S.P.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments