full screen background image

Stimulentul de risc în cuantum de 2.500 va fi acordat și personalului din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, precum și altor furnizori de servicii medicale

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului, pe perioada stării de urgenţă. De asemenea, actul normativ stipulează că stimulentul de risc în cuantum de 2.500 de lei brut, pe lună, să fie acordat şi pentru personalul din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, indiferent de forma de organizare a furnizorului de servicii sociale, implicat direct în sprijinirea şi/ sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilităţi şi a altor grupuri vulnerabile, pe perioada stării de urgenţă, din fondul de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI – „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice” sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite, sau din fonduri europene. Stimulentul de risc acordat nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuţiei asiguratorii pentru muncă. Pentru furnizorii de servicii sociale privaţi, decontarea stimulentului de risc se face la cerere, prin agenţiile teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Inspecţie Socială, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI – „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice” sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite sau din fonduri europene, conform unei proceduri stabilite prin ordin al ministrului Muncii. De acest stimulent de risc în cuantum de 2.500 de lei brut pe lună va beneficia şi personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cabinetele medicilor de familie, laboratoarele de analize medicale, laboratoarele de imagistică medicală, ambulatoriile de specialitate, farmaciile comunitare, cabinetele stomatologice, furnizorii de servicii medicale aflaţi în contract cu Casele de asigurări de sănătate, care au activat în timpul stării de urgenţă şi care au avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, ori dacă personalul respectiv a fost confirmat cu COVID-19 în urma activităţii desfăşurate, medicii şi asistenţii medicali din unităţile şcolare care şi-au desfăşurat activitatea prin furnizarea unor servicii de îngrijire, de aprovizionare, de îngrijire medicală şi monitorizare a persoanelor aflate în carantină. Stimulentul de risc în cuantum de 2.500 de lei, prevăzut de prezenta lege, se acordă pentru toată perioada stării de urgenţă, instituită prin decret potrivit art. 93 din Constituţia României, republicată.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments