Spitalele se confruntă din nou cu o nevoie disperată de sânge. Din cauza pandemiei de coronavirus, numărul donatorilor a scăzut dramatic. La trei secunde, o persoană are nevoie de sânge, însă doar 2 la sută dintre români donează. În județul Botoșani, numărul donatorilor a scăzut la 40%, adică sub 10 pe zi. Iar centrul are deficit la toate grupele sanguine. Oamenii nu mai donează de teama de a se expune riscului îmbolnăvirii cu coronavirus, gândindu-se că acest risc ar fi mai mare într-o unitate medicală. Ca toate unitățile medicale, și Centrul de Transfuzii Sanguine din Botoșani a implementat încă de la început măsuri suplimentare de prevenție, spune medicul Paraschiva Temneanu. Până acum si solicitările au fost reduse, pe fondul restricțiilor de circulatie și adresabilității scăzute la spital, dar și a suspendării intervențiilor chirurgicale. Chiar dacă, de obicei, cele mai mari cantităţi de sânge sunt folosite în urgență, pentru salvarea vieții victimelor accidentelor rutiere, există și alte categorii de pacienți, gravide și copii, sau bolnavii de cancer, care au nevoie de sânge. Dar și pacienți bolnavi de coronavirus, în situații critice, care pot fi tratați cu plasmă cu anticorpi recoltată de la alți pacienți care s-au vindecat de covid-19. În aceste zile, la Centrul de Transfuzii Botoșani este programat primul donator de plasmă. Medicii fac apel la oameni să doneze în continuare. O pungă de sânge înseamnă trei vieți salvate.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Botoșani AUDIO/ Este nevoie de sânge și pe timpul pandemiei. Pot dona și persoanele vindecate de coronavirus
AUDIO/ Este nevoie de sânge și pe timpul pandemiei. Pot dona și persoanele vindecate de coronavirus
mai 25, 2020
Articolul anteriorProgram normal de lucru cu publicul la Serviciul Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative Neamț
Articolul următorÎncă 3 decese asociate infecţiei cu coronavirus. Bilanţul a ajuns la 1188