full screen background image

Tinerii social-democrați suceveni cer Guvernului acordarea unui sprijin, pentru pensionari și tineri, în vederea procurării a cel puțin 30 de măști lunar, de persoană

Organizația județeană a tinerilor social-democrați din Suceava cere Guvernului României să analizeze și să decidă, în regim de urgență, acordarea unui sprijin pentru pensionarii și tinerii din întreaga țară în vederea procurării a cel puțin 30 de măști lunar, de persoană. „Ar fi primul gest prin care s-ar arăta apropiați de nevoile imediate ale celor vulnerabili. După aproximativ două luni în care românii au ascultat toate bâlbele guvernamentale, după 2 luni în care în România fost declarată stare de urgentă, după ce am respectat conștiincioși regulile impuse pentru a scăpa de acest virus nenorocit, de astăzi, 15 mai, intram în starea de alerta și încercăm să fim la fel de responsabili în privința prevenirii îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2.”, transmite președintele TSD Suceava, George Șoldan. El este de părere că și președintele Consiliului Județean Suceava ar trebuie să facă un demers în acest sens, „având în vedere cât au suferit sucevenii, indiferent de vârstă, de pe urma felului în care a gestionat criza epidemiologică din Suceava”. „Ar fi primul demers concret de pe urma căruia ar beneficia cetățenii întregului județ. Ar fi ceva practic, util și de ajutor pentru cei care au avut de suferit de pe urma deciziilor eronate luate de domnia sa. Dar probabil un asemenea gest nu are un impact electoral corespunzător, din acest motiv nu credem că președintele Consiliului Județean Suceva se va arăta deschis acestei propuneri”, spune Şoldan. „Ne spuneți ca e obligatoriu purtarea măștii, o să înțelegem și asta și o sa respectăm acest lucru, dar ar trebui să vă uitați și la pensionari, la tineri, la studenți, care nu au cu ce le procura. Aveți idee cât a ajuns prețul unei măști în farmacie? Prețul mediu a unei măști în farmacie este de 5 lei! De unde domnilor ”guWERNanți” o să își permită lumea așa ceva? Practic, fiecare cetățean va trebui sa cheltuie 150 de lei, lunar, pe măști, și asta calculând doar o singură mască pe zi. Deși în toate țările din lume guvernele ajută populația să treacă cât mai usor peste aceasta criza, ”guWERNul” PNL înțelege să pedepsească românii pe mai departe, aruncându-le în cârca tot mai multe greutăți și urmându-i exemplu, exact la fel procedează și președintele Consiliului Județean Suceava pentru suceveni! Cu alte cuvinte, #guWERNul PNL îngroapă România!”, declară liderul TSD Suceava.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments