full screen background image

Coronavirus în România: 392 de noi cazuri de persoane diagnosticate cu Covid-19

Un număr de 392 de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate în România de la ultima informare, ajungându-se astfel la 14.499 de îmbolnăviri, a anunţat, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 6.144 au fost declarate vindecate şi externate. La terapie intensivă sunt internaţi 234 de pacienţi. Până acum, 876 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.142 de persoane. Alte 20.841 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 226.613 de teste. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 504 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.406 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor. Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 539 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 3.055 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.110.730 de lei. Situația românilor din străinătate În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.419 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.387 în Italia, 560 în Spania, 29 în Franța, 304 în Germania, 79 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 96 de cetățeni români aflați în străinătate, 29 în Italia, 19 în Franța, 30 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția și unul în SUA, au decedat. Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments