Privind spre felul în care se desfășoară școala online într-o disciplină total haotică, dacă mi-e permisă alăturarea deloc întâmplătoare, mi-am amintit de una dintre întâlnirile acelea live, de la început de an școlar. În care se adunau toate cadrele didactice din județ, pentru a li se transmite idei și direcții legate de felul în care se va desfășura activitatea la clasă, ținând cont de cele transmise de la minister. În care inspectori școlari transmiteau urări de success în activitate, profesorilor. Nu-mi amintesc mare lucru din discuții, dar mi s-au întipărit în memoria pe termen lung niște cuvinte: “Noi, profesorii, suntem masa cea mai disciplinată, drept pentru care am încredere că va fi bine.“
Se dorea o constatare laudativă a unui inspector, dar mi-amintesc bine că pe mine m-a lovit ca o palmă, căci am vizualizat imediat o turmă care merge cuminte pe un drum de țară. Și nu m-am identificat cu această constatare, așa cum cred că nu au făcut-o mulți dintre cei prezenți, care, deși își făceau treaba cu conștiinciozitate la catedră, mai săreau gardul în activități mânați de creativitate, de nevoia de adaptare a instruirii la propriul stil de predare și stilul de învățare al clasei.
Pe de altă parte, privind în urmă, rememorez momente în care alți profesori alegeau manualul de lucru nu ținând cont de specificul clasei la care predau, nu ținând cont de metodele pe care le-au găsit ca fiind cele mai eficiente. Ținând cont însă de faptul că au fost sugerate de Inspectorat, pe un ton ferm. Rememorez și momentele în care veneau cerințe de la același Inspectorat legate de diverse raportări. Care, odată ajunse la direcțiunea școlii, erau îmbunătățite adăugându-se alte cerințe, apoi ajunse la nivel de comisie din nou îmbunătățite, astfel încât atunci când ajungeau la profesorul de la clasă erau deja suficient de stufoase cât să-l facă să se întrebe când să mai facă fișe pentru elevi dacă are atâtea raportări de făcut. Dar le făcea, confirmând disciplina, deși nemulțumit.
Acum a venit de la minister cerința obligatorie de a desfășura orele online. De a face săptămânal raportări ale activităților susținute, de a face prezența elevilor, de a folosi manuale digitale.
Că sunt profesorii disciplinați, chiar s-a văzut. Până nu li s-a spus că e obligatoriu, puțini au interacționat cu elevii.
Primii au fost “indisciplinații”. Care au interacționat cu elevii înainte de obligativitate. Frumos, ținând cont de situație, pentru că au simțit că elevii au nevoie de zâmbetul doamnei profesor, de provocări online care să-i pună să învețe lucruri de aplicat și în viața offline, mai mult decât de teme nesfârșite și de studiu individual al manualului.
Când a devenit obligatoriu, “disciplinații” s-au aliniat cerințelor. Mulți. Și s-au revărsat cu toții peste elevi, brusc, fără să țină cont de vacanța pe care le-au prelugit-o tot ei. Au început în forță. Să recupereze tot. De parcă n-ar mai exista un viitor an școlar, de parcă n-ar mai fi ziua de mâine. Disciplinați, deci…
Totuși… dacă tot am schimbat mediul de învățare, poate schimbăm puțin și disciplina. Poate calibrăm mai bine demersurile noastre. Și disciplinați sau indisciplinați fiind, pornim de la recomandările ministerului (orele să dureze maxim 35 de minute, temele să fie puține, evaluarea să fie pentru a remedia, nu doar pentru a avea cu ce să închei mediile), dar ne adaptăm demersul cât mai mult la propriul bun simț, la echilibru și nu doar la raportările săptămânale ce sunt musai de făcut.
