Zilele trecute, am dat peste un titlu care mi-a atras pe loc atenția. “6 tehnici prin care să devii părintele căruia copilul îi spune tot”. Mă gândeam că titlul acesta e ca și în cazul unor reclame de la televizor. Îți spui că sunt atât de nereușite și te întrebi cine o fi dat bani pentru realizarea lor. Pe de altă parte, îți dai seama că ți-au atras mult mai mult atenția decât o reclamă din care ai priceput ceva și ți-a rămas în minte.
Așa și cu titlul articolului. Pompos și puțin credibil. Căci promisiunea ca prin 6 tehnici utilizate să ai un copil care să-ți spună tot, e destul de greu de digerat. Cu toate acestea l-am citit, vădind astfel interesul meu pentru comunicarea eficientă cu propriul copil. Bineînțeles că n-am avut nicicând dorința absurdă de a-mi spune chiar tot. Ar fi culmea! Căci oamenii nu își spun tot nici când vorbesc doar cu propria conștiință.
Vorbeam de articol. Titlul, bun sau rău, și-a atins scopul. Deci l-am citit în întregime. Iar tehnicile amintite, deși nu sunt un panaceu pentru comunicarea eficientă, mi s-au părut de bun simț până la urmă, drept pentru care am considerat că pot să vi le împărtășesc și vouă, adăugând câteva comentarii ce îmi par necesare. Fără însă a vă da speranța deșartă că veți fi pe viitor confidentul copilului cu normă întregă.
Prima este de a-l asculta. Nu numai din vârful urechilor, adică stând cu ochii pe facebook, pe tastatura telefonului, la decorurile fastuoase din filmul cu Mustafa de la televizor sau învârtind în oala cu tocăniță. Să-l asculți privindu-l în ochi, arătând interes pentru ceea ce-ți spune. Ascultă-l fără să-l întrerupi! Ar fi a doua regulă. Prin comportamentul tău ești cel care trasezi modelul pe care îl va urma mai târziu. Atunci când tu îți vei dori să fii ascultată de el. Și știți cum e: primești ceea ce oferi!
Dacă ai reușit să-l asculți vădind interes pentru cele spuse, încearcă să nu-l judeci sau să-i faci morală. Condu-l pe el spre a descoperi greșeala, acolo unde există bineînțeles. Și spre a descoperi soluții. Pentru că dacă îl critici, s-ar putea ca data viitoare să-și găsească un ascultător mai îngăduitor, în rândul prietenilor de aceeași vârstă și nu în familie.
Drumul pe care îl conduci spre descoperirea soluțiilor poate fi parcurs făcând diferite lucruri împreună. Ținând cont de vârstă, gen sau interese. Important e să fie activități împreună.
O altă tehnică de a spori deschiderea spre comunicare a copilului e să-i povestești despre tine, spunându-i că și tu ai fost în situații similare. Eu o numesc “tehnica filmelor americane”. Deși mă amuză uneori, s-a dovedit că funcționează.
Și nu în ultimul rând, dacă nimic din cele enumerate mai sus nu a funcționat, puteți să-i spuneți că e în regulă să comunice și cu o altă persoană. Rudă, prieten, oricine. Important e să comunice. Vei avea grijă tu, sunt sigură, să afli ce te interesează, indiferent care i-a fost confidentul.
Cam asta e treaba cu comunicarea. Astăzi doar șase ingrediente în doză. O doză de educație pentru comunicare.
