full screen background image

Fălticeniul are, în acest an, trei cetățeni centenari

În municipiul Fălticeni trăiesc trei persoane centenare.

Alături de veteranul Gheorghe Nedelcu, născut în anul 1918, care la începutul acestei săptămâni a împlinit vârsta de 101 ani, alte două persoane vor împlini în curând vârsta de 100 de ani.

Este vorba despre doamna Domnica Senciuc (foto), mamă a 7 copii, și domnul inginer Gheorghe Mihăilescu. Cele două venerabile persoane vor aniversa veacul de existență în luna decembrie a acestui an.

Pentru a veni în sprijinul celor trei persoane, deliberativul fălticenean a aprobat alocarea de la bugetul local a unor sume de bani. Astfel, fiecare persoană a primit câte un premiu în valoare de 500 de lei.

“Consider că este datoria noastră, a tuturor fălticenenilor, să cinstim așa cum se cuvine acești oameni care au un veac în urmă. În acest sens am propus Consiliului Local alocarea unor premii bănești, diplome, torturi, flori, astfel încât să le oferim o mică bucurie concitadinilor noștri. I-am vizitat astăzi pe cei trei cetățeni centenari ai Fălticeniului. Au fost momente emoționante și irepetabile. În cei aproape 8 ani de când sunt primar am avut ocazia să cunosc mai mulți fălticeneni care au depășit suta de ani. Este însă prima dată când avem alături de noi, în același an, trei persoane centenare.”, a declarat Gheorghe Cătălin Coman, primarul municipiului Fălticeni.

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza