Cățeluș cu părul creț…dar nu se specifică nimic despre chestiuni care sunt de neocolit pentru o societate civilizată: acceptul vecinilor, carnetul de vaccinare (teoretic, cel puțin, trebuie să existe adepți anti vaccin și pentru animale?), un veterinar care să aibă animalul de companie în evidență și, mai ales, timp. Pentru că animalul de companie este cu mult mai mult decât un ficus care are nevoie de apă și lumină (fără să-i desconsiderăm pe cei care mai pun și muzică plantelor, evident).
Săptămâna aceasta vă propunem o nouă temă de dezbatere: ”Cum ne asumăm animale cu sau fără stăpân”. Dezbatem aspecte importante, precum: întreținere, cheltuieli, comportament, tendințe și recomandări veterinare, și, bineînțeles, aspecte legislative.
Animalul de companie, sub orice formă ar fi el, este un membru al familiei. Prin urmare, locul lui este în interiorul casei sau al apartamentului, și nu sub balcon sau pe lângă bloc, hrănit cu o îndârjire care demască, mai degrabă, o fixație păguboasă pentru întreaga comunitate. Asumarea unei vieți în care există un animal poate, pe de altă parte, mai ales în cazul copiilor, să provoace reacții și reflexe dintre cele mai importante, mai târziu: empatie, responsabilitate, implicare sau deschidere socială (susțin unii psihologi care lucrează cu afecțiuni legate de integrarea socială a celor mici).
Cu bune și rele, după cum copilul oglindește ceva din personalitatea părinților, agitați sau anxioși, liniștiți sau veșnic suferinzi, animalul de companie poate spune, prin prezența sa, sau prin felul în care este dresat (considerând absența completă a dresajului tot o alegere relevantă pentru tipologia de ”stăpân”) destul de multe despre cei care… îl posedă.
În fiecare dimineață, la Dimineți Animate, vă invităm să dezbatem împreună subiectul săptămânii.
