Schimbarea nu este niciodată ușoară. Am mai spus-o la Viva FM, am dezbătut pe marginea ei, dar la modul concret, vizual, într-un exemplu, poate că nu ne-am imaginat-o cu adevărat. Să încercăm acum! Un exercițiu individual în care ne imaginăm plimbați, de alegerile părinților, forțați de împrejurări, la orice vârstă, prin diferite țări, și apoi, la un moment dat (arareori în realitate), înapoi acasă. Sau, în pantofii părinților, nevoiți să aleagă asta, curajoși, dedicați hotărârii de a nu-și lăsa copiii în spate. ”Călătorului îi șade bine cu drumul” zice înțelepciunea populară, iar deja legendarul romancier Herman Melville, susținea că cine a călătorit peste tot se simte acasă în orice loc. Poate după un anumit timp.
Pentru că puterea prezentului, clipei în care ne străduim să ne adaptăm, la orice vârstă, apasă cu o greutate greu de surprins în cuvinte.
Vă propunem o nouă săptămână de dialog, în care exemplele voastre, de zbucium între două spații, ACASĂ și DEPARTE DE CASĂ, trebuie să prindă glas și să ne arate că speranța sau dorința de a reveni, de reîntregire a familiei, nu se pierde niciodată. Viva FM vă propune o radiografie a principalelor motive pentru care românii, la orice vârstă, părăsesc țara, în căutarea unui ideal sau a unei himere. Începând cu data de 14 octombrie vă așteptăm poveștile și opiniile!