full screen background image

8 octombrie – Copiii care încă mai dăruiesc timp

Într-una din dimineți m-a sunat o bună prietenă, să vadă ce mai fac. Nu ne-am văzut de ceva vreme și nici nu apucasem să vorbim la telefon. O să-mi spuneți că, atunci când e vorba de prieteni buni, nu se pune problema timpului. Îl găsim și comunicăm cât mai des. Ei, uite că nu e chiar așa. Căci nu știu cum facem, dar timpul pare sărac pentru noi, adulții. Timpul este deloc darnic sau îngăduitor.

Drept dovadă și discuția purtată cu prietena mea, legată de copiii noștri care cresc prea repede și, din elevi de școală primară, fără să-ți dai seama, îi vezi ajunși studenți. Plecați departe de noi, independenți și cu mai puțin dor de ai casei decât ne-am dori noi, părinții. Și-n plus, le este foarte bine așa.

Te bucuri pentru ei, dar te întristezi pentru tine. Care ai rămas privind camera goală a celui care, nu cu mult timp în urmă, renunța cu greu la a mai dormi cu tine, renunța cu greu la a mai merge de mână pe stradă, la strângerile în brațe din fața școlii. Dar renunța, pentru că îi cereai tu. Pentru că, fiind părinte disciplinat, ai citit că e tare bine să-i încurajezi independența cât mai devreme, să-l lași să-i crescă aripi, să simtă că poate fi un omuleț care se dezvoltă chiar și fără a fi de mână cu mama.

Și dacă prietena mea e la etapa la care cel mic al familiei e mare, student și departe de casă – deci la etapa dorului ce nu are prea multe soluții – eu sunt la etapa în care, firesc, adolescentul nu mai merge de mână cu mine. Tot un dor, dar care mai are soluții, pentru că este încă acasă. Și atunci, ar trebui să țin mai bine ochii deschiși și să văd că am timp. El e cel care mi-l dă, pentru că încă este acasă. Trebuie doar ca eu să accept răgazul dăruit și să mă folosesc de el, făcând cât mai multe lucruri împreună. Renunțând a-l irosi cu proiecte ce nu se mai termină niciodată, legate de carieră. Alegându-le pe acelea pe termen mai scurt și făcând din prezența mai activă în viața lui, un proiect de lungă durată. Nu foarte lungă, căci în câțiva ani va pleca și el poate departe să studieze, iar eu s-ar putea să rămân privind doar spre serviciu și noianul de proiecte realizate sau nu, în detrimentul proiectului cel mai important, propriul copil.

Hai că lucrurile nu sunt chiar atât de grele!… Chiar cred că le putem îmbina pe toate, în proporții potrivite. Familie, serviciu, prieteni. Astfel încât să nu regretăm că n-avem timp uneori nici să simțim cum timpul cum trece pe lângă noi sau prin noi. Pentru o mai bună simțire poate fi bună și o doză de educație!

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza