Urmăresc de câteva zile, în spațiul online, jurnalul unei doamne pe care o admir foarte mult, expert în educație, dar în primul rând părinte de bobocel de gimnaziu. A listat zilnic întrebările și mirările pe care i le-au stârnit prima zi de gimnaziu, prima ședință cu părinții, prima listă de rechizite, prima confruntare cu materia stufoasă, primele impresii ale copilului care a trecut de la o doamnă învățătoare la mai mulți profesori.
De la temele oarecum echilibrate în privința timpului, pentru că erau date de doar un profesor, la temele care ocupă cea mai mare parte a timpului de acasă, pentru că fiecare profesor își consideră materia pe care o predă cea mai importantă. Interesant jurnalul, cu realități bine punctate. Doveditor al preocupărilor de părinte, indiferent dacă este sau nu expert, dar cu siguranță preocupat de educația propriului copil.
Pe alt plan, am parte și de un alt jurnal. De data aceasta nu scris, din partea unei bune prietene, și ea expert în educație aș putea spune, pentru că este la catedră de peste 20 de ani. În prima săptămână de școală, ne-am întâlnit de vreo două ori, timp în care a listat și ea mirările și întrebările care au încearcat-o în puținul timp de când a început școala. Are treizeci și ceva de copii frumoși, cu părinți care se străduiesc să le asigure tot ce e nevoie copiilor în ghiozdanele nou-nouțe, pentru ca aceștia să se descurce la școală.
În ziua în care a vrut să înceapă primele magii cu stiloul pe caiet – căci în clasele mici încă se mai fac magii la școală – vreo șase copii au început să plângă, pentru că stiloul nou-nouț nu funcționează. Doamna învățătoarea a făcut o altă magie, e drept că nu ca în povești de câteva secunde, ci de minute bune, și apoi stilourile au funcționat. Magia era simplă: a înfipt rezervele în stilou. Atât de simplă, încât ar fi putut-o face și părinții acasă, împreună cu micuții, pentru ca doamna să facă alte magii. Cele pe care și le-a propus pentru orele de curs.
Dar nu-i nimic, doamna nu s-a supărat, pentru că știe că trebuie să-și adapteze și timpul, și conținuturile de predat, și răbdarea, la realitățile din clasă. La ședința cu părinții, însă, i-a sfătuit frumos pe adulți să fie mai atenți acasă cu stilourile și celelalte lucruri nou-nouțe pe care le-au pus celui mic în ghiozdan. Pentru a le acorda mai puțină atenție ea la clasă.
Promis și făcut de către părinți, în privința stilourilor. Doar că a doua zi, în orar era Educația plastică. Adică ora de desen în care copiii trebuia să facă magii cu culorile din tuburi. Câți copii aveau desigilate tuburile pentru a putea fi folosită culoarea?! Doar șase din peste treizeci. Iar doamna a zis că poate să-i învețe de data asta pe copii să facă o magie și să nu o facă doar ea. Așa că micuții, mai pricepuți sau nu, au făcut-o. Le-a luat și lor ceva timp, dar le-a rămas apoi și pentru a picta un curcubeu frumos. E drept că stropi mulți din curcubeu au ajuns pe hăinuțe. În felul acesta, însă, au aflat probabil și părinții de magia de la școală, care din nou, ar fi putut fi exersată acasă.
Concluzie: adulții știu să facă magii și-i pot învăța și pe copii să le facă. Doar că fiecare magie ar trebui să-și aibă timpul, locul și magicienii ei.
