Aud că a fost subiect de articol și de comentarii multiple în spațiul online faptul că o învățătoare a inclus pe lista celor necesare la școală (caiete cu pătrățele și cu linii, bloc de desen, stilou, acuarele)… hârtia igienică. Și că, exact ca acum 2000 de ani, vinovatul a fost expus în piața publică virtuală, în așteptarea pietrelor ce trebuiau să-l pună la pământ.
Drept să vă spun, un ochi mi-a râs și unul mi-a plâns, exact ca în basmul de studiat la școală. Și-n căutarea echilibrului emoțional, n-am ridicat piatra. Sunt convinsă însă că mulți dintre cei care au ridicat-o au gândit că e de-a dreptul revoltător să ceri părinților dotarea ghiozdanului cu așa ceva. Că înseamnă că trăim într-o lume de culoare maronie, dacă până și asta se cere la școală. Ce, nu are școala bani nici pentru un sul de hârtie igienică?! Cu ce se ocupă directorii, de nu cer bani primăriei pentru dotarea băilor, de la chiuvete și până la hârtie?!
Pe drept cuvânt, interogațiile, într-o societate educată și cu intenții bune. Doar că educația și intențiile bune trebuie să se împletească și cu realitatea din… teren. Mai exact, cu cea de prin toaletele școlilor de pe la noi…
Pentru că, dacă intri în școală în primele ore ale anului școlar, cu siguranță găsești cel puțin hârtia igienică. Au grijă cei responsabili, măcar și pentru o primă impresie bună, știind că în perioada aceasta sunt vizitatori de tot felul prin școli. Dar, după mai puțin de trei ore… nu mai este. Și nu pentru că emoțiile au dus la epuizarea ei. Și nici pentru că cineva a ieșit dosind prin poșetă sulurile. Ci pentru hârtia igienică înfundă un vas de toaletă sau e împrăștiată pe jos, în loc de covoraș. Iar dacă vă imaginați că vreun director, profesor sau doamnă de serviciu a făcut asta, vă înșelați.
Uneori se completează din nou stocul, doar că în scurt timp se epuizează cam în același fel. Alteori se renunță mult prea ușor la obicei, căci pare a fi pierdere de timp, deși ar trebui să se știe că e nevoie de 21 de zile de răbdare și perseverență pentru a-ți forma un nou obicei, în cazul acesta cel de a folosi hârtia igienică la școală în același scop în care o folosești acasă.
Drept pentru care, probabil, doamna învățătoare prevăzătoare la nevoile celor mici, a cerut părinților să doteze ghiozdanele astfel. Pentru ca fiecare elev să plece cu cele de trebuință încă din clasă spre toaletă. Pentru că fiind a lui hârtia, o prețuiește și întrebuințează în scopul pe care-l știe de acasă. Dacă e de la școală, o poate risipi cum vrea el.
Nu-i tocmai un subiect erudit acesta. Dar chiar și așa, e tot despre educație. Despre educația cu care pleacă cel mic de acasă, pe care ni-l dorim într-o școală dotată cu de toate de primărie, în care să învețe despre respect pentru oameni, pentru munca lor, despre respect pentru lucruri de folos tuturor sau în intimitate.
