full screen background image

23 iulie – Inflație de scuze

Weekendul acesta am fost cu prietenii într-o plimbare prelungită. Pe jos. Deși plimbarea nu a fost pe un traseu prea lung, am reușit să aud, în mai puțin de 30 de minute, același cuvânt: “Scuze!”.

Mărturisesc că e un cuvânt pe care îl folosesc foarte rar. Și nu pentru că aș greși foarte rar sau pentru că nu-mi regret greșelile, atunci când le comit. Ci pentru că mi se pare un cuvânt impersonal. Pentru mine, nu are un înțeles prea convingător. Prefer “Îmi pare rău!”. Mi se pare că transmite mai mult. În ambele direcții. Exprimă regretul meu pentru greșeala făcută și îl face pe celălalt să înțeleagă că îmi pasă.

Ei, dar contează mai puțin preferințele mele. Cum spuneam, am auzit într-un mod ciudat de mai multe ori cuvântul “scuze”…. “Spune scuze pentru ce-ai făcut!”, a răsunat glasul unei mame aplecată spre propriul copil, care îl impinsese pe un altul care tocmai se ridica scuturându-se de praf.

“Scuze!” Din gura plină de zâmbet a unui adolescent care tocmai făcuse o piedică nevinovată unei domnișoare. Iar în spate o doamnă spunea unei cunoștințe în telefon: “Scuze, dragă, că nu te-am anunțat că s-a anulat evenimentul. Am uitat…. ” Și au mai fost câteva scuze de cuantificat în cele 30 de minute, dar mă opresc aici.

Mă gândesc că nu e rău să oferim scuzele în stânga și în dreapta. “Scuze! Scuze!” Căci, nu-i așa?, un cuvânt rostit, este deja oferit celui căruia i l-ai adresat. Dar parcă și mai bine e să cerem scuzele. Adică să nu fim zgârciți cu cuvintele. Și în loc de “Scuze!” să spunem “Îmi cer scuze!” sau, și mai bine, neaoș românește, “Îmi pare rău! ”. Iar dacă apoi adăugăm și motivul pentru care îmi pare rău, vom fi și mai convingători în privința a ceea ce simțim.

E drept că ni se întâmplă de atât de multe ori în timpul unei zile lucruri pentru care am putea oferi sau cere scuze, încât aceste cuvinte s-au banalizat. Și cu siguranță le dăm mai multă importanță atunci când îi învățăm pe cei mici să o facă, dacă greșesc. Adică îi învățăm să ofere altora scuze…

Cred că dacă i-am învăța, de la început, să-și exprime corect regretul pentru un gest greșit făcut, dacă i-am învăța să exprime și faptele care au adus regretele, dar și dorința de a nu le mai repeta, nu ar mai suna totul atât de banal. Iar o plimbare la sfârsit de săptămână ar putea fi un prilej de auzire a unei diversități mai mari de cuvinte.

Pe lângă “Scuze!” să auzim: “Îmi pare bine!, Îți mulțumesc!, Sunt încântat!” și poate din când în când și un sincer “Îmi pare rău!”.

Închei, în nota diversității pe care am sugerat-o, spunându-vă că îmi pare bine că ați fost și astăzi pe frecvențele Viva FM și vă mulțumesc. Și sper ca doza administrată astăzi să nu pricinuiască nimănui regrete, căci e de educație…

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza