Vorbeam chiar zilele trecute, cu niște prieteni, despre filmele de altădată. Filmele acelea în care camera insista pe fața personajului, surpinzându-i diferitele stări, în care puteai imagina o întregă povestea din privirea personajului sau dintr-un gest prelung, dintr-o panoramă a vreunui peisaj ce apoi se îngusta și te aducea din depărtări aproape.
Filmele cărora generațiile tinere de astăzi le refuză vizionarea în favoarea filmelor cu roboți, cu personaje care pot face nefăcutul, în care peisajele sunt apocaliptice, dintr-un posibil viitor sau dintr-un trecut reinterpretat cu viteză. În care nu mai poți imagina povești în mimica personajului pentru că are fața acoperită de o mască, pentru că imaginea gonește cu viteza vehiculelor din viitor.
Și cum să nu le prefere, dacă au crescut cu jocurile pe calculator, în care doar costumația diferențiază personajele, în care imaginile se succed cu o repeziciune fantastică, lăsând în urmă doar goana pentru victorie?
Filmele acestea “fast”, pe care le preferă copiii și tinerii de astăzi, nu lasă prea multe în urmă. Nu le îmbogățesc celor care le vizionează abilitățile pentru viața cotidiană lipsită de fantastic. Nu-i învață să socializeze, să se bucure de prezența prelungită a cuiva, nu le îmbogățesc nici măcar vocabularul. Și chiar dacă știm toate acestea noi, adulții care am crescut cu filmele clasice, îi lăsăm să se bucure “fast”, de filmele “fast”.
E ca și cu cărțile de tip jurnal al vreunui puști sau al unei puștoaice, din care copiii nu au nimic de învățat. Dar îi lăsăm să citească, bucuroși doar de întâmplarea lecturii, chiar dacă e “fast”, care înlocuiește jocul pe calculator. Și, totuși… nu se aleg cu aproape nimic. Dar îi lăsăm pentru că e mai simplu așa. Pentru toți. Căci, dacă ar citi “Povestea unui galbăn”, ar trebui ca și părintele să fie în prejamă pentru a-l ajuta să înțeleagă ceea ce citește. Efort la dublu ce-i drept, deloc “fast”, dar din care copilul ar rămâne cu ceva.
Ideea e că gustul pentru filmele și cărțile de calitate se educă. În timp. Fără repeziciune. Doar că în cazul în care și noi, adulții, ne-am molipsit de viteză, e greu să mai punem vreo sămânță trainică în gusturile celor tineri. Și nu chiar imposibil, dacă există stăruință, și loc, și dorință.
