De câte ori nu ați auzit adulți spunând în preajma voastră lucruri de genul: ,,Eu am crescut cu cheia de gât. Nu stătea nici mama, nici tata după mine, să fac una și alta. Le făceam pentru că știam că trebuie să le fac. Copiii din ziua de azi…” Și plângerile se revarsă la adresa marii majorități care-și trăiește în zilele noastre copilăria.
Nu contest faptul că sunt diferiți copiii din ziua de astăzi de copiii de acum douăzeci de ani. Pentru că cei de acum nu au stat niciodată la coadă să cumpere lapte, unt sau pâine. Mulți dintre ei nici nu știu cum arată o butelie de aragaz, darămite să ne imaginăm că ar putea să țină rândul jumătate de zi, în soare sau ger, pentru a avea cu ce să gătească mama în următoarea lună.
Și lista activităților pe care adulții de azi, copiii de ieri le făceau, fără prea multe întrebări și considerându-le normalitate, ar putea continua. Așa cum există o listă lungă a lucrurilor pe care cei mici din ziua de astăzi le consideră normalitate: existența unei bone în familie, a programelor afterschool, a televizorului color care se deschide din telecomandă, a telefoanelor mobile.
Diferența aceasta, între ce era normal atunci și ce este normal acum, determină faptul că cei mici de astăzi nu mai pot fi comparați cu cei mici de ieri. Și tot de aici vine și provocarea mai mare pe care o au părinții atunci când își propun să-și educe copiii cât mai bine, ca pe viitori adulți responsabili.
E greu să dezvolți responsabilitatea la vârste fragede, mai ales când multe dintre activitățile ce erau făcute în familie au dispărut. Masa nu se mai ia împreună decât în weekend… drept urmare, nu-i bai dacă farfuriile rămân nespălate până spre seară. Curățenia de la sfârșitul săptămânii se face cu ajutoare din afară de multe ori și nu împreună de către părinți și copii, iar notele mari sunt contracost. Iei notă mare, ai bani mai mulți pe săptămână de cheltuială.
Ne plângem carevasăzică de lipsa de responsabilitate a generației gadgeturilor, comparativ cu cea a generației cu cheia de gât, făcând însă puține eforturi spre a genera activități care i-ar pune pe copii în situația de a-și exersa și dezvolta responsabilitatea.
Eu, una, am renunțat să mai compar generațiile de copii. E ca și cum aș compara economia Japoniei cu cea a României. Țări diferite, continente diferite… Cam totul e diferit. Doar dorința de a trăi bine e aceeași. Am renunțat, cum spuneam, la comparții, continuând însă să-i implic pe cei mici în situații care i-ar putea ajuta să devină mai responsabili.
Ceea ce vă îndemn să faceți și voi, consumând în paralel doze de educație.
