Libera circulație a lucrătorilor este una dintre libertățile fundamentale ale cetățenilor Uniunii Europene și unul dintre pilonii pieței interne, consacrat prin Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
EURES este o reţea de cooperare constituită din serviciile publice de ocupare a forţei de muncă şi alți membri şi parteneri – sindicate, patronate, firme private de plasare, instituții de învățământ – reţea coordonată de Comisia Europeană.
Obiectivul reţelei este de a facilita libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Spaţiului Economic European, cele 28 de state membre ale Uniunii Europene plus Norvegia, Liechtenstein şi Islanda, precum şi în Elveţia.
Dacă vrei să afli ce oferte sunt disponibile în vestul continentului, ascultă marți și vineri, la ora 10,40, “Joburi în Europa”, în întreaga rețea VIVA FM, cu Alina Andronic.
Finalul de săptămână aduce noutăți pe piața muncii din Europa, scoase în evidență de Centrele EURES.
Din punct de vedere geografic, cele mai apropiate oferte sunt în Ungaria, angajatorii locali reținându-ne atenția cu posturi pentru facturiști, muncitori necalificați, electricieni, consilieri vânzări, bucătari, operatori mașini de prelucrare, montatori structuri pentru construcții, sudori, dulgheri, cofetari, casieri și manipulanți.
Dacă preferați clima mai rece, aveți la dispoziție în Norvegia joburi pentru tâmplari, operatori mașiniști, ospătari, instalatori ventilație, grădinari, lucrători în producție, tinichigii, vopsitori, mecanici auto, dar și pentru medici hematologi.
Tot în nordul continentului, în Belgia, sunt propuse variante destinate inginerilor, managerilor de proiecte și proiectanților.
Ca de obicei, lider european se menține Germania, cu ale ei oferte pentru grădinari, sudori, ospătari, bucătari, electricieni, maseuri, recepționeri, șoferi de camioane, operatori stivuitori, manipulanți bagaje, tâmplari, măcelari și tehnicieni aparate.
Chiar dacă prezintă mai puține posturi, Olanda are o atractivitate crescută datorită angajărilor în domeniile procesori bulbi de flori, culegători ardei și muncitori necalificați în grădinărit și horticultură.
Atât deocamdată cu ofertele europene de pe piața muncii, dar trebuie să știți că amănunte referitoare la condiții și salarizare puteți obține la Agențiile pentru Ocuparea Forței de Muncă din județele Iași, Suceava, Botoșani și Neamț.