Accesul la toate evenimentele publice la care va participa Papa Francisc se va face după derularea măsurilor de verificare în filtrele de securitate amplasate în zonă, iar autorităţile îi sfătuiesc pe cei care vor să asiste să-şi planifice bine călătoria, să sosească din timp, pentru a evita aglomeraţia şi a trece în timp util prin filtrele de securitate.
“Comitetul Interministerial pentru Securitate ‘Vizită Papa Francisc 2019’ a stabilit, în colaborare cu reprezentaţii bisericilor din Bucureşti, Miercurea Ciuc, Iaşi şi Blaj, un set de recomandări utile tuturor celor care vor participa la activităţile publice prilejuite de vizita Papei Francisc”, se arată într-o informare transmisă, luni, AGERPRES.
Participanţilor li se recomandă să coopereze cu voluntarii şi cu personalul de securitate din zonele de acces. AGERPRES