“Partidul Naţional Liberal a obţinut un scor istoric şi îl felicit pentru acest lucru. Europarlamentarele au fost câştigate de PNL. Astfel, PNL este pe cale să devină cel mai important partid politic din România. Salut şi votul pentru alte partide. Este remarcabil rezultatul obţinut de Alianţa USR PLUS care arată că în România se poate construi o alternativă serioasă, credibilă la actuala majoritate falimentară şi s-a văzut foarte clar că românii cred în aşa ceva şi îşi doresc o astfel de alternativă. Dacă adunăm voturile, atunci ne dăm seama că PNL împreună cu Alianţa USR PLUS pot pune baza unei colaborări care vine ca o alternativă la actuala guvernare eşuată a PSD. PSD a primit cea mai aspră sancţiune pentru modul dezastruos în care guvernează şi pentru atacurile permanente la adresa justiţiei. PSD a avut dreptate să se teamă de votul românilor, dar nu l-a putut, din fericire, împiedica în ciuda tuturor eforturilor făcute de PSD de a boicota scrutinul de duminică”, a declarat Iohannis.
Preşedintele afirmă că s-a bucurat că şi electoratul PSD a înţeles că agenda antijustiţie a liderilor PSD este greşită şi că a votat acest electorat la referendum.
“Nimeni nu este şi nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege. Acest lucru nu a fost doar acceptat, a fost înţeles de toată lumea şi de aceea votul la referendum mă bucură cu atât mai mult”, a mai spus preştedintele.
În opinia sa, nimeni nu poate folosi guvernarea în România în interes propriu şi pentru asta PSD a primit votul de blam.
“De astăzi, dragii mei, începe schimbarea în bine în România. Avem, din păcate, multe de reparat după dezastrul produs de PSD în doi ani şi jumătate dezastru produs nu numai în domeniul justiţiei, dar acolo impactul s-a văzut cel mai puternic, dezastrul din economie, din sănătate din educaţie. Avem mult de lucru. Să ne apucăm!”, a îndemnat preşedintele.
El a reluat afirmaţiile conform cărora românii au spus DA la referendumul pe care l-a convocat şi au dat, astfel, o lecţie dură populismului, demagogiei şi discursului antieuropean şi antijustiţie promovat în campanie şi nu numai de PSD.
“Ieri a câştigat o Românie europeană, România democratică, România în care justiţia este şi trebuie să rămână independentă, România în care hoţii şi infractorii stau la puşcărie, nu în fruntea statului. Mobilizarea extraordinară a românilor din ţară şi de peste hotare a fost impresionantă. Votul de astăzi ne arată că democraţia s-a maturizat că cetăţenii înţeleg ce arma puternică este votul. Este însă inacceptabilă bătaia de joc a autorităţilor la adresa românilor din diaspora. Românii au fost supuşi unei noi umilinţe din partea unor guvernanţi incapabili să înţeleagă că rolul lor este să fie în slujba cetăţeanului, nu împotriva cetăţeanului. Eu cer autorităţilor responsabile ca după incidentele foarte grave din 2014 deja care s-au repetat în mod regretabil ieri să ia măsuri urgente, astfel încât românii din diaspora să poată vota în condiţii normale fără a sta la cozi interminabile ore în şir doar pentru a-şi putea exercita un drept constituţional, dreptul la vot. Votul covârşitor pro european exprimat de români face ca ţara noastră să se detaşeze clar în rândul statelor europene care susţin cu tărie proiectul european”, a mai solicitat şeful statului.