full screen background image

Liviu Dragnea, condamnat la închisoare cu executare de Instanţa supremă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe liderul PSD, Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Apelul lui Liviu Dragnea a fost admis doar pe latura civilă, scăzând suma pe care o are de plătit drept prejudiciu.

Instanţa supremă a menţinut în cazul lui Liviu Dragnea pedeapsa aplicată de instanţa de fond.

Decizia de condamnare a fost luată de patru dintre cei cinci membri ai completului, unul dintre judecători făcând opinie separată, în sensul trimiterii dosarului spre rejudecare, pe motiv că acel complet de la fond ar fi trebuit să fie specializat în fapte de corupţie.

Şi Floarea Alesu, fost director general al DGASPC Teleorman, a rămas cu condamnarea de la instanţa de fond, respectiv 3 ani, 7 luni şi 20 de zile de închisoare cu executare.

Pe de altă parte, Instanţa supremă a admis apelurile unora dintre inculpaţi, reducând pedepsele aplicate acestora la fond.

Astfel, pedepsele acordate acum sunt: Adriana Botorogeanu – 2 ani cu suspendare, termen de încercare de 4 ani; Rodica Miloş, fost director executiv adjunct al DGASPC Teleorman – 3 ani cu suspendare, cu un termen de încercare de 5 ani; Ionel Marineci, fost şef serviciu în cadrul Complexului de servicii destinat copilului şi familiei – 3 ani cu suspendare, cu un termen de încercare de 5 ani; Constantin Claudiu Balaban, şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei din municipiul Alexandria – achitat pentru abuz în serviciu, un an cu suspendare pentru fals intelectual, termen de încercare 3 ani; Nicuşor Gheorghe, la data faptelor şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare – achitat pentru abuz în serviciu, 3 luni cu suspendare pentru fals intelectual, termen de încercare de 2 ani.

Au fost achitate Valentina Mirela Marica, la data faptelor şef al Complexului de recuperare şi coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei, şi Bombonica Prodana, fosta soţie a lui Liviu Dragnea şi fostă coordonatoare a Complexului de servicii destinat copilului şi familiei. AGERPRES

comments

comments