full screen background image

Concursul Național de Interpretare Instrumentală ”LIRA DE AUR”, între 31 mai – 2 iunie

Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava, în asociere cu Primăria Municipiului Suceava și Consiliul Local Suceava, organizează Concursul Național de Interpretare Instrumentală ”LIRA DE AUR”, ediția a 40-a.

Evenimentul se desfășoară în perioada 31 mai – 2 iunie 2019,

La competiție participă 202 interpreți, la secțiunile pian, vioară, corzi grave și instrumente de suflat și percuție.

Concursul se adresează elevilor din învățământul preuniversitar de artă (clasele III-XII) și vor fi jurizați de către comisii formate din profesori universitari și preuniversitari, personalități ale vieții artistice din țară și străinătate.

Juriul este format din doisprezece membri, președintele concursului de anul acesta fiind prof. univ. dr. MARIN CAZACU, de la Universitatea Națională de Muzică, București, laureat al concursurilor internaționale, unul dintre cei mai importanți muzicieni români contemporani.

Festivitatea de Deschidere a avut loc la Teatrul Municipal ”Matei Vișniec”, inspectorul școlar ALEXANDRA CHIRILĂ precizând că Lira de Aur reprezintă un reper al vieții culturale locale și naționale:

Gala de Premiere se va desfășura, duminică, 2 iunie, orele 11,00, în Sala Auditorim ”Ion Carp Fluerici” a Colegiului de Artă ”Ciprian Porumbescu” din Suceava.

Înaintea Galei de Premiere va avea loc un Recital de pian, susținut de pianista Eva Garet (13 ani, București) aflată într-un turneu numit ” Citadele Muzicale”. Evenimentul este organizat de Asociația Culturală Pro Valores.

Premiile elevilor vor fi: Marele Trofeu ( în valoare de 1.000 de euro) este oferit de Consiliul Județean Suceava și Centrul Cultural ”Bucovina”, Premiul ”Ciprian Porumbescu”, dotat cu medalia de argint, oferit de Asociația de Părinți și Absolvenți ai Colegiului de Artă ”Ciprian Porumbescu”, Premiul Special, dotat cu medalia de bronz, oferit de Societatea Dorna Medical.

Toți concurenții vor primi premii în cărți, tricouri, medalii, pixuri, publicate cu sprijinul Primăriei Municipiului Suceava și Consiliului Local Suceava prin programul din 2019.

În seara zilei de 31 mai 2019, orele 19,00, în Sala Auditorium a Colegiului de Artă va avea loc un Recital Extraordinar, susținut de membrii juriului, oferit cu generozitate publicului sucevean meloman, iubitor de muzică clasică la cote înalte.

comments

comments