full screen background image

Activitatea „Le français, c’est facile!” continuă la Biroul Francez

Biroul Francez din Suceava anunță că miercuri, 22 mai, de la ora 17:00, are loc activitatea săptămânală dedicată francofonilor și francofililor suceveni, „Le français, c’est facile!”.

La această întâlnire cu limba franceză, copiii vor discuta despre activitățile lor cotidiene, îndrumați, ca în fiecare săptămână, de lector univ. dr. Mariana Șovea și de lectorul de limbă franceză, Maxence Caron.

Jocurile, cântecele, fișele de colorat, dar și alte activități-surpriză vor îmbina plăcutul cu utilul.

Cursurile se desfășoară în cadrul proiectului Francofonia în comunitate – un proiect inițiat de Centrul de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu Biroul Francez și sprijinit de Agenția Universitară a Francofoniei.

Proiectul, unic în România, își propune să aducă limba franceză și valorile Francofoniei mai aproape de locuitorii orașului Suceava, prin activități destinate publicului larg.

Începând cu ora 18:00, activitatea „Traduire les auteurs francophones”, la care vor participa 20 de elevi de la Liceele Tehnologice ”Mihai Eminescu”, Dumbrăveni, și ”Iorgu Vârnav Liteanu”, Liteni, coordonați de prof. Alexandra Sîrghi și prof. Briana Belciug, are ca scop promovarea lecturii și sensibilizarea elevilor cu privire la studierea limbilor străine.

Programul activității va fi compus din trei secțiuni: prezentarea operelor autorilor francofoni (Éric-Emmanuel Schmitt, Muriel Barbery, Amélie Nothomb, Matei Vișniec), traducerea unor fragmente din limba franceză în limba română și analiza traducerilor.

Atelierele de traducere vor reprezenta punctul de plecare spre dezbateri și strategii de abordare a textului literar. Activitatea va pune accentul pe competențele lingvistice ale elevilor, dar și pe colaborare, comunicare și toleranță.

Intrarea este liberă.

comments

comments