Am dat startul unei noi săptămâni. O săptămână aparte, dacă ținem cont de faptul că este cea a voluntariatului, la nivel național. E cea de-a optsprezecea ediție, cea de anul acesta, și, dacă nu ați auzit despre evenimentele petrecute în toată țara în această perioadă, ar putea fi și vina mass-mediei. Cea care preferă cancanurile sau știrile legate de politică, în detrimentul celor legate de voluntariat.
E drept că presa se scuză de fiecare dată, spunând că oferă ceea ce se cere. Iar despre voluntariat se crede că sunt mai puțini cei interesați și chiar mai puțini cei dispuși să-l practice. Din diferite motive. Lipsa de timp sau lipsa beneficiiilor materiale. Căci voluntariatul cere într-adevăr implicare – deci timp rupt din puținul liber pe care îl avem – iar beneficiile materiale sunt inexistente.
Cu toate acestea, am observat o creștere a numărului celor care se implică în astfel de activități. De cele mai multe ori însă, e vorba de tineri. Mai puțin de adulți ocupați mai ales cu griji personale, ce par a nu le da ocazia de a se mai gândi și la grijile altora. Tot e bine! Căci tinerii de astăzi sunt adulții de mâine. Și dacă au înțeles rostul voluntariatului de pe acum, au toate șansele să-l practice și la vârsta la care grijile personale se vor înmulți.
Tema de anul acesta este “Voluntariat pentru Dezvoltare Durabilă”. Sună destul de serios și te duce cu gândul la implicarea a cât mai multora dintre noi. Pentru că actualii voluntari și-ar dori sporirea numărului lor. Șansele însă sunt minime în cazul celor care au trăit vremuri de tristă amintire, care-i fac să asocieze voluntariatul cu munca patriotică. Cea care avea de cele mai multe ori un gust destul de amar. În schimb, șansele ar putea crește simțitor în cazul tinerilor. Și asta și cu contribuția părinților, dacă aceștia ar înțelege avantajele pe care voluntariatul le poate aduce dezvoltării personalității celor mai tineri.
E vorba despre a petrece timpul liber mai puțin în fața ecranelor de computer sau televizor și mai mult împreună cu alte persoane, de la care poțți învăța și pe care le poți învăța și tu ceea ce știi, într-un mod util, provocator și de ce nu distractiv. Despre a-ți asuma responsabilități și a face ceva cu propriile tale mâini. Despre a căpăta experiență în diferite domenii, ce îți va folosi poate mai târziu în carieră. Și, de ce nu?, contribui și tu la dezvoltarea comunității în care trăiești, cunoscându-i mai bine problemele. Căci spunem adesea că nu suntem foarte mulțumiți de ce se întâmplă la noi și tragem cu ochiul spre alte țări. Iar schimbarea, cum am mai afirmat, cred că trebuie să pornească de la fiecare dintre noi și nu să o așteptăm din afară.
Zic deci, că n-ar fi rău ca săptămâna aceasta să gustați din voluntariat. Sau să-i încurajați pe tinerii familiei să o facă. Pentru dezvoltarea durabilă pe care ne-o dorim cu toții.