full screen background image

Incendiu pornit de la coşul de fum, la o casă din cartierul sucevean Burdujeni

Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit, în această noapte, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, în cartierul Burdujeni, din municipiul Suceava.

La sosirea echipajelor, ardea acoperișul unei locuințe P+1+M, cu pericol de propagare la întreaga clădire și la construcțiile învecinate.

Incendiul, anunţat prin 112 la ora 22:21, a fost lichidat la ora 0:00.

Au ars: acoperișul casei de locuit, construit din lemn, cu învelitoare din tablă pe 80 mp, bunuri de uz casnic, materiale textile, elemente de mobilier depozitate în pod, tavanul dintre etaj și mansardă și altele. S-au degradat finisaje interioare și exterioare și alte bunuri.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și construcțiile învecinate, cu bunurile aferente.

comments

comments