În această perioadă, compania Delgaz Grid derulează o investiţie de amploare în staţiile de transformare: Bularga – mun. Iaşi, Câmpulung Moldovenesc – jud. Suceava şi Şişcani – jud. Vrancea. Staţia de transformare Şişcani se află pe teritoriul administrativ al jud. Vrancea la limita cu judeţul Bacău, cea mai mare parte a consumatorilor din sudul jud. Bacău fiind alimentaţi cu energie din această staţie.
Înlocuirea celor trei transformatoare de putere necesită un efort investiţional de aproximativ 3,5 milioane de lei şi implică montarea de echipamente noi, integrarea acestora în SCADA (control de la distanţă şi achiziţie de date), precum şi lucrări de modernizare a cuvelor transformatoarelor pentru evitarea poluărilor accidentale cu uleiuri.
Prin finalizarea acestor lucrări creşte gradul de siguranţă în alimentarea cu energie a peste 44.000 de consumatori.
Staţiile de transformare preiau energia din sistemul de transport şi prin intermediul acestor echipamente de putere îi modifică parametrii pentru a putea fi distribuită prin reţelele de medie tensiune către zone mari de consum (comune, localităţi, cartiere etc.).
Delgaz Grid a investit anul trecut peste 257 de milioane de lei în modenizarea sistemului energetic din Moldova, iar programele de investiţii continuă şi în acest an pentru modernizarea sistemului de distribuţie.
Delgaz Grid, companie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale în lungime de peste 21.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord a României, respectiv o reţea de electricitate de peste 80.000 km în şase judeţe din Moldova. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, grupul E.ON a investit circa 1,6 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de peste 2 miliarde de euro.