Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, face apel la unităţile de cult să vină cu dosare la Primărie, dacă vor să aibă parte de bani din bugetul local.
Lungu recurge la acest demers după ce a costat că unele dintre parohii au făcut doar o simplă solicitare, neprezentând toată documentaţia necesară acordării finanţării nerambursabile prevăzută de legislaţia în vigoare.
Consiliul Local a aprobat disponibilizarea unui sprijin financiar total de 1 milion de lei, către 16 unităţi de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din capitala de judeţ, urmând ca pentru celelalte ajutorul bănesc să fie acordat pe măsura ce vor fi îndeplinite condiţiile legale.
Lungu: „Repartizăm 1 milion de lei, bani aprobaţi în bugetul consolidat votat în data de 4 aprilie. Aceştia vor ajunge la un număr de 16 unităţi de cult, cu menţiunea că este vorba despre acelea care au depus dosare de finanţare. Mai sunt unele care au depus doar o solicitare, dar nu au venit şi cu dosar complet. Unităţile de cult care au depus dosarele au intrat în aprobare, fiind pe lista beneficiarilor. Unele au prevăzut mai mult, respectiv 100.000 de lei, în loc de 50.000 de lei, pentru că sunt biserici noi, care au nevoie de bani pentru pictură.